Toamna aceasta am profitat din plin de frunzele uscate și colorate minunat. Cred că e prima oară și când le-am văzut altfel, le-am tot urmărit pe jos și prin copaci și acum parcă inima mea plânge când văd că au mai rămas doar câte două, trei frunze aninate pe cregi. Dar vine iarna și e și asta o bucurie!
Să revin însă la tema postării. Spuneam că am profitat mult de frunzele uscate și am lucrat câteceva cu ele. Una din temele abordate a fost tabloul/felicitarea cu frunze uscate.
De ce am avut nevoie:
-un carton oarecare, care va fi folosit ca bază
-hârtie colorată
-frunze cât mai diferite
-un lipici bun
Cum se realizează:
-pe cartonul de suport se conturează un model. Noi am mers mult pe elemente care să aibe legătura cu toamna: frunze, copaci etc.
-se desenează acelasi model și pe cartonul colorat, doar ca acesta va fi decupat cu grijă (se decupează interiorul, se păstrează exteriorul/rama)
-pe carton se lipesc bucăți de frunză alese după placul inimii
-după ce s-a uscat cât de cât, se lipeste peste carton și frunze cartonul colorat (rama cum am numit-o eu)
Produsul final poate fi chiar și înrămat.
Spor și bucurie!
Cat de faine sunt! Am coborat sa iau paine si m-am intors cu un brat de frunze, deci o sa facem si noi :)
ReplyDelete:D Sa-mi arati rezultatul, te rog! Ancuta de la Casuta de poveste a lucrat si ea cu o gasca de pitici tema aceea cu paunul si a iesit superba!
Delete