Gânduri pe puncte

• Stau cocoțată în vârful patului cu o frumoasă gripă revenită în forță. Mă simt destul de rău, dar asta e. Încerc să stau liniștită, să-mi revin și să-mi recapăt puterile.
  
• Ieri a fost ziua mea, am împlinit frumoasa vârstă de 35 de ani. Poate e mult spus, dar mă simt undeva la jumătatea vieții mele. Nu-mi doresc să trăiesc ani mulți pe pământ, decât dacă aș reuși să rămân în putere și într-o oarece independență, nu vreau să fiu povară nimănui. Chiar și așa, un maxim de 80 de ani ar fi suficient! Mă gândeam că după vârsta de 33 de ani, lucrurile au început să se așeze în viața mea, din interior, spre exterior. Deși nu am scăpat de probleme, sau de lucrurile care mă sâcâiau, iar unele încă mă sâcâie, dar nu merită să fie menționate, viața mea a mers însă pe un făgaș al echilibrului.
• Ieri, pentru prima oară, am făcut o chestie nouă. Mi-am invitat toți verii la mine acasă, pe ai mei, pe o prietenă bună... Am fost 15 adulți și un copil (nepotul de văr, vărul din partea mamei, singurul). Deși am stat mai mult în picioare, cu grija să fie toți serviți, iar pe la orele 16 începuse să mă ia o stare de moleșeală și o durere mare de cap, de la gripă, a fost frumos... Toți mi-au zis că s-au simțit bine.
• Ca pregătiri...am găsit pe pagina de Facebook Delicatese, pe care v-o recomand și vouă, o idee de aperitive tip bruschete. Sunt multe variante, dar am ales câteva, folosindu-mă și de ingredientele din casă (am făcut bruschete cu unt și pește afumat, bruschete cu muștar Dijon, ou fiert și parmezan, bruschete cu ardei capia copt, salam și cașcaval și bruschete cu avocado și roșii). Am luat și două pizza, rogodele tip alune, saleuri, paleuri și mini-eclere, am avut și salată de icre și salata de vinete. Ca băuturi: apă, Pepsi, Cappy, Granini și bere. Am fost încântată să văd că s-a consumat tot!
• Am primit flori, cadouri, bani... Bani am primit și de la colegii de la job... 500 de lei (avem noi o glumă cu Eminescu, dar cu Eminescu-hârtia de 500 de lei, iar ca să fie poanta, poantă, banii strânși i-au schimbat într-un Eminescu). Am simțit ca banii aceștia să-i investesc în mine și aveam câteva planuri cu ei...dar, vrând, nevrând, am intrat în ei pentru cheltuielile de zi cu zi... Asta e!
• Mă gândesc că trec într-un an nou. Parcă nu-mi doresc nimic, ci să trăiesc mai conștient, mai ancorată în prezent, să acord mai multă atenție acelor ”piese de lego” care-mi clădesc și construiesc propria-mi viață. Mi-aș dori să-mi fac acel spațiu de timp de care scriam aici, mi-aș dori să trec anumite aspecte de zi cu zi (curat, spălat, călcat, vizite, cumpărături, drumuri) în anumite segmente automatizate, în anumite ”ritualuri„ (gen...în ziua X, între orele Z și Y calc, în ziua A, fac curat...) ca să pot să am timp pentru lucruri mai mari. Poate sună ipocrit, ciudat sau mai știu eu ce, dar simt nevoia să las ceva în urma mea. Mă gândeam așa, tot pomenind de bunicii mei, că de fapt și de drept nu ne știm rădăcinile decât până la cel mult a 3 a generație. Cel puțin în familia mea, îmi știu bunicii din povești și un pic despre străbunici, dar vag detot despre aceștia și strict pe linie paternă. Știu și pe linie maternă un pic, dar doar un pic. Nu știu de ce, dar despre ei nu am avut ce, când și cum să aflu și de la un punct încolo nici nu mi-am mai dorit. Planează asupra lor un mister și chiar și un blestem, dar despre asta poate altcândva. Dacă ne pierdem în neant după 3, hai maxim 4 generații, care-i rostul nostru pe pământ? Suntem doar niște elemente în timp, niște zale din niște lanțuri transgeneraționale? Știu, m-a lovit iar filozofeala, dar astea-s întrebări pe care mi le adresez încă din copilărie. La 18 ani, profund tulburată și dezamăgită de viață, l-am întrebat pe tata: care e rostul nostru pe pământ? Era o întrebare care-mi tulbura întreaga ființă! Era o întrebare care-mi întuneca prezentul. La 17 ani distanță răspunsul pe care mi l-aș da e că rostul nostru e să fim buni cu orice preț și să dam un sens vieții noastre. Acest sens poate fi mic, mare... important e să simți că ți-ai atins tu sensul tău pentru tine, menirea ta, că n-ai trăit sensul altora! Iar sensul ultim mi se pare a-L descoperi pe Dumnezeu în inima ta și a te face unealta/alăuta lui. Ieri am fost felicitată de mulți, dar parcă strict de cei esențiali vieții mele! Ultimul mesaj a fost de la un frate în credință (știu, sună protestant, habotnic, dar am câțiva oameni pe care-i simt așa, frați de credință) și mi-a zis așa: ”Îți doresc să găsești inspirația de a te lăsa în voia Domnului și să reușești să te bucuri deplin de tot ce-ți va oferi.” Îmi mai aduc aminte de cineva care mi-a zis: gata cu suferința, a venit vremea bucuriei pentru tine. Știu că încercări vor mai veni, știu că urâtorul de oameni nu are pace, dar mai știu și care mi-e ancora! 
• Am scris cam mult...nu vreau să-mi fac promisiuni deșarte, vreau doar să mă agăț de lucrurile mici, care vor face diferențe mari, iar dacă voi reuși să fiu o inspirație și pentru alții în acest parcurs... be it!

Cu drag,

Irina