...ce e val, ca valul trece... Sau nu?
În ultima vreme m-am culcat cam târziu, dupa ora 12, ceea ce nu e bine. A doua zi sunt apatică, lipsită de energie şi profund confuză. Parcă mi-e greu şi să leg cuvintele, ce sa mai zic de gânduri...
Astea-s zilele în care-mi pierd busola interioară. Cine sunt, ce vreau şi spre ce mă îndrept? Mi-e foarte limpede, şi mă repet, nu vreau să trăiesc DEGEABA, fără un scop, fără un obiectiv, fără un motiv puternic pentru care să o iau în fiecare zi de la capăt. Fără un ideal, fără o ancoră interioară care să nu mă lase să rătăcesc în stânga sau în dreapta, de aiurea.
Stau şi mă întreb ce mă supără cu adevărat? Contradicţia în care se pare că trăieşte societatea asta? Lupta de putere şi supremaţie, de afişare a unor excentricităţi şi superficialităţi? Sfâşierea lăuntrică între a-ţi fi ţie suficient şi tânjirea după a iubi şi a fi iubit, după completare?
De ce minţim şi ne minţim? A iubi şi a fi iubit nu se rezumă doar la sex. Nu se rezumă doar la o validare socială. Nu se rezumă la a rezolva un aparent handicap. A iubi şi fi iubit e o completare întru fiinţa ta lăuntrică. Aista-i sensul!
Ok, poţi face multe lucruri SINGUR, dar oglindirea ţi-o faci întru altul. Te poţi bucura, poţi trăi, poţi fi fericit, poţi avea numeroase împliniri, dar ce-s acestea când le trăieşi tu cu tine, singur? Omul nu e monadă, nu e făcut să fie doar unul. Rămân la ideea mea că e valoros să ştii să fii şi să te bucuri şi în solitudine, să ştii să faci rodnică convieţuirea cu tine însuţi, dar asta nu e tot. Nu ajungi să te cunoşti cu adevărat decât raportându-te la un altul (nu era oare gluma aia, că dacă vrei să vezi cât de sfânt eşti, du-te şi stai un week-end cu familia?). Frecuşurile de zi cu zi îţi arată cine eşti cu adevărat, ce mai ai de lucrat la tine, dacă nu vrei să trăieşi ca un animal, care până şi acela e mai simţitor şi delicat decât omul, uneori...
Azi e doar o zi, din multe altele ce vor să vină...
Zile senine,
Irina
No comments:
Post a Comment