La mulţi ani!

Zilele, sau nopţile, mai degrabă, în care mă zvârcolesc în pat în toiul nopţii, rugând somnul să revină şi la mine, văd că îşi urmează firesc cursul. Ironic e că, în aceste zile de vacanţă, nu m-a mai supărat nimic, nu m-a mai frământat nimic. Parcă m-am rupt de tot ce mă durea şi chinuia mental şi sufleteşte. Fie ce-o fi, îmi zic. Deci şi în vreme de linişte, eu tot nu dorm.

Însă noaptea e sfetnic bun, mai ales dacă eşti "wide awake". Şi chiar dacă acum, la ora asta când scriu aceste rânduri, mă doare capul înfiorător şi-mi simt ochii grei, în inima mea e o stare de recunoştinţă şi de bine, pentru că am înţeles iar unele lucruri...

Când ies din coconul meu, mă simt bine să fiu printre oamenii care-mi sunt dragi. Când ies din coconul meu, realizez că Dumnezeu a stat clipă de clipă cu mine de mână. Ieri, părintele meu duhovnic, a zis la predică o chestie prea tare... vorbea despre taina Sfintei Împărtăşanii şi spunea că nu putem fi în iubire în afara iubirii, nu putem fi în lumină în afara luminii, nu putem fi în bucurie, în afara bucuriei... şi că Dumnezeu ne aşteaptă mereu, ca tatăl acela care-şi ia în braţe copilul care a fost bătut, sau s-a lovit. Mai mare dar decât un preot îndrumător, un duhovnic, un părinte în cele ale duhului, un doctor al sufletului, ca părintele Ionuţ, nu-mi putea da Dumnezeu. Un om pragmatic mai întâi de toate. Cineva asemănător structurii mele interioare. Însă toate lucrează în folosul nostru, când şi noi lucrăm cu noi înşine, chiar dacă uneori în marşarier, alteori în viteza a 5 a.

Photo by Annie Spratt on Unsplash

Pentru noaptea de anul nou aveam în plan o tură de seriale la laptop şi junk food, însă planurile mi s-au schimbat pe ultima sută de metri, când am primit un bilet de a merge la un revelion organizat la restaurant. Nu pot să spun că e ceva wow, că mi-am dorit enorm. Însă lucrez la a spune "da" oricărei oportunităţi care mă scoate din ascunzişul meu, iar această ieşire o văd ca pe aşa ceva.

Anul acesta, mai ales spre final, a fost un an în care am învăţat valoarea lui a primi şi a cere, chiar... Am primit multe lucruri, când am luat decizia că nu voi mai cheltui nimic de aiurea şi când mi-am reevaluat finanţele, care o vreme se vor duce spre acoperirea datoriilor şi a plăţilor lunare. Am primit haine de ziua mea de la colegele de la serviciu, două articole cam mari, pe care le-am putut schimba cu ceva ce mi-a plăcut mai mult şi de care chiar aveam nevoie (o rochie foarte versatilă, cu care cred că mă voi îmbrăca chiar şi diseară şi un rucsac-poşetă mic, ceva ce îmi doream de multă vreme), o agendă Leuchtturm1917, ceva ce îmi doream pentru noul bullet journal pe 2019, dar nu-mi permiteam, un lănţişor de argint, pentru că cel la care purtam cruciuliţa se rupsese etc.

După cum spuneam şi aici, mă gândesc mult la a mă întoarce un pic spre lucrurile care-mi plac, lucrurile în care îmi pot pune în practică creativitatea. Mă gândesc cu cât avânt am deschis eu acest blog în ideea unui spaţiu în care să-mi împărtăşesc căutările creative şi unde am ajuns. Nu regret acest parcurs, aceşti 7, aproape 8 ani; sunt ani de căutări, de descoperiri...ştiu şi foarte bine ce mă ţine în loc de a mai crea: lipsa motivaţiei, lipsa sensului în a crea ceva cu mâinile mele (când mă gândesc că iar voi face ceva ce va zace aruncat apoi printr-un sertar, dulap, mă face să bat în retragere).

Ce să mai zic...am scris aleatoriu, poate uşor fără legătură între fiecare frază, dar aşa am simţit, să scriu neprogramat, ca într-un mic jurnal zilnic al unor gânduri.

În încheiere doresc tuturor LA MULŢI ANI, un an nou mai spornic, mai rodnic, mai bun în gânduri, mai bun în fapte, iar asta zi de zi, nu doar de sărbători, nu doar de Paşti şi Crăciun, ci să fim într-o stare perpetuă a lui a fi.

P.S. Vă las spre vizionare şi gândire acest clip video: 

Irina