Despre lucrurile neterminate din viața noastră

Săptămâna aceasta am sărit jurnalul săptămânal, dar am început un al articol aici pe blog. Iniţial l-am scrius un pic prea personal şi inflamat, aşa că i-am făcut o mică periere. Dar hai să vedem despre ce e vorba cu lucrurile astea neterminate din viaţa noastră...

Citeam recent un articol despre trezirea la 5 dimineața și scria autorul acolo că unul din motivele pentru care uneori ne e foarte greu să ne trezim devreme dimineața este sau ar putea fi dorința de a evita lucrurile neplăcute cu care ne confruntăm în viața de zi cu zi, sau de a lua contact cu ceea ce am lăsat neterminat, în coadă de pește 🐟, cum îmi place mie să zic.

M-a pus un pic pe gânduri ideea asta și m-am gândit așa un pic la viața mea și la numeroasele lucruri lăsate ”neterminate” fie de mine, fie de familia din care provin și care știu sigur că m-au afectat, în moduri vizibile și mai puține vizibile.

Motivul pentru care eu am avut un start mai târziu în viață, cum îmi place mie să zic și să cred, este că am avut un bagaj destul de mare, lăsat pe umerii mei, de către familie. Fie probleme emoționale, psihologice, sufletești, fie chiar și lucruri banale, concrete, vizibile.

Aș avea mult de scris și de vorbit despre acest subiect. Sunt multe lucruri care simt că încă mă apasă, sau mi-au rămas mie pe cap, sau că stau între mine și o raportare corectă și mai energică la viață, adică fără opririle cauzate de zbuciumul interior. O parte pot fi zise, o parte nu, să vedem ce-mi dictează inspirația spre a scrie pe mai departe despre acest subiect.

• locul de veci în care e înmormântată mama, fratele meu şi tataia (tatăl mamei mele), care nu are un act explicit cu cine e proprietarul (teoretic e mamaia, dar nu există o hârtie care să ateste asta);
• casa bătrânească a bunicii mai sus menționată - nu are act de proprietate;
• relația cu mamaia - mamaia, mama mamei mele o poveste complicată şi prea intimă ca să o detaliez aici, dar una care-mi provoacă neplăceri sufleteşti, psihice şi de neodihnă (am multe coşmaruri pe subiectul acesta);
• apartamentul în care locuiesc şi al cărui properietar sunt - din cauza unor neatenţii din partea mea şi a mamei vitrege (cu care am mers la notara recomandată de dezvoltator şi care era "mână în mână" cu acesta şi ştia situaţia) şi a unei lipse crase de informare tot din partea noastră, dar deh, cine te învaţă ce să faci când iei o casă?, la momentul semnării contractului de cumpărare erau nişte probleme serioase cu acest apartament, existau nişte sarcini asupra lui înscrise în cartea funciară. Ca urmare, de ceva ani buni, cred că-s peste 5 ani de când sunt în proces cu cineva care-l revedincă. Asta e iar o situaţie în coadă de peşte care-mi stă pe suflet;
• dpdv școlar: nu am dat un examen în clasa a XII-a, ceva specific licelui nostru, ca să obțin o diplomă de nu-știu-ce, am renunțat la Studii Americane, la Litere, după primul an (anul 2004), n-am frecventat decât de câteva ori Asistența Socială la Teologie (2017), am abandonat modului psihopedagogic pe nivel 2 când eram la master în București (2007), nu prea m-a interesat să am o formare concretă în ceva (meseria e brăţară de aur, nu? iar în România, în sistemul de stat, o diplomă poate fi utilă, cel puţin în învăţământ)
• datoriile financiare 
• relaţiile cu mama şi tata - cu mama de iertare, iar cu tata tot de iertare, dar şi de cultivare-dezvoltare, el fiind în viaţă şi un om bun, cerebral, cu care se poate discuta.

Dacă aş sta să mai analizez, poate aş mai găsi, dar pe acestea de mai sus le regăsesc ca fiind unele de top, care "ard".

Acum ce pot face? În primul rând, să mă rog. Câteodată lucruruile sunt atât te alambicate, încât doar intervenţia divină le-ar putea descâlci. Apoi, să văd, pe fiecare punct în parte, ce poate fi făcut dpdv omenesc.

La voi cum stă treaba? Aveţi situaţii amânate de ani de zile, lăsate în coadă de peşte? Cum le abordaţi, cum le rezolvaţi?

Vă doresc tot binele din lume!

Irina