În vremuri de coronavirus, câteva gânduri și îndemnuri...

Cum am tot zis pe aici, trăiesc și trăim perioade la care nu m-aș fi gândit, sau pe care le-am văzut doar în filme. Acum suntem în plină epidemie de coronavirus, sau cel puțin așa ne spun materialele cu care tot luam contact la TV sau pe internet. Ba este chiar stare de urgență! Majoritatea dintre noi  ne-am făcut ceva mici stocuri de alimente, ne spălăm pe mâini obsesiv și ascultăm indicația de a sta în casă. Cel puțin o parte din cunoscuții mei cu care am ținut legătură în ultima vreme așa fac.

Lucrând în învățământ am și eu liber de la muncă. Cum locuiesc încă singură, asta înseamnă și mult timp de gândire și de ruminat la gânduri, neavând pe cineva de care să mă mai ciocnesc prin casă sau cu care să schimb o vorbă, deci să-mi mut atenția de pe ce debitează mintea mea. Cu toate astea am o stare de...relaxare și optimism. De ce? Păi...o să vă explic imediat de ce. 

Fiind un om care se luptă cu anxietatea, deci cu stări de frică, încă din copilărie, perioade în care m-am luptat cu monștrii imaginari și m-am panicat din motive practic inexistente, pur imaginare, perioada asta de epidemie cu coronavirus seamănă foarte mult cu numeroase perioade din viața mea în care mă temeam, mai puțin sau mai mult, de ceva ce nu era palpabil... 

Am trăit frica în toate registrele ei... de la simplă îngrijorare, la tulburare de panică. Tema comună în toate astea era frica de a greși și frica de moarte. Deci stau și mă gândesc acum, ce ne sperie atât de tare în aceasta epidemie de coronavirus? În afară de lipsa alimentelor, de interdicția de a ieși din casă? Ne e frică 1.să nu murim noi și 2.să nu moară cineva drag, apropiat.

Din experiența mea cu frica am realizat că în primul și în primul rând trebuie să ne punem în ordine dpdv sufletesc, să privim cu seninătate perspectiva morții. Acest lucru este teribil de greu, dar ajutorul de la Dumnezeu, harul, cum îi spunem noi în Biserica ortodoxă, te întărește, ridică povara fricii de pe umerii tăi. De locul în care ajungem după moarte nu suntem niciodată siguri, oricât de virtuoși ne-am chinui noi să fim. Din ce am lecturat și eu până acum și din puțina mea înțelegere și comunicare cu preoții bisericii, am înțeles că mântuirea, deci un loc în Rai, deci ajungerea într-un loc bun și după moarte, stă fix la mila lui Dumnezeu.

Deci, în primul și primul rând ce ar trebui făcut? Un sfat pe care îl adresez în special pentru mine, care-s pe o pantă descendentă dpdv sufletesc: du-te și cazi la pace cu Dumnezeu! Liniștește-ți angoasele prin spovedanie. Știu că inclusiv bisericile sunt sau vor fi închise în această perioadă, dar cred că se va găsi o portiță spre a te mărturisi la duhovnic, sau la preotul din parohia ta, acum sau peste o vreme. Apoi, cu binecuvântarea preotului și cu încredințarea că Dumnezeu e mare, face minuni și totul e sfințit, ascultă de indicațiile ulterioare ale duhovnicului sau preotului la care te-ai mărturisit.

Apoi, să ne protejăm fizic și mental prin lucrurile sfințite și binecuvântate ale Bisericii și tainelor ei: aghiasma și anafura, apa și pâinea sfințită de către preot și care au mari virtuți tămăduitoare, uleiul sfințit de la maslu, cu care ne ungem pe frunte, mâini sau în locurile bolnave, mirul care se găsește la sticluțe, candela să ardă în permanență, să aprindem o bobiță de tămâie spre a purifica aerul și a ne ridica gândul la lucruri mai înalte decât existența aceasta a noastră temporară pe pământ și...rugăciunea permanentă, din cărți, sau cu cuvintele noastre...

Dacă ar fi să mai dau un sfat, sau mai multe, le-aș da tot ca pentru mine, astfel:

• mai puțin pe Facebook, la TV și în toate spațiile care îți pot insufla frica, mai multă rugăciune, recunoștință pentru ce avem ACUM,
• nu te axa pe ce nu ai, sau nu vei avea în viitor. Ce ai acum, pe puncte... apoi mulțumește pentru ele!
• un oarece program de urmat, ca să nu ajung să stau în pijamale din trezire în culcare și doar pe Netflix ș Youtube,
• mese fixe, ideal mâncare de post, că tot e postul Paștilor. Te simți mai ușor, mai relaxat, petreci mai puțin timp în bucătărie, îți întărești imunitatea, îți cureți corpul de inflamațiile produse de lactate și făinoase (cel puțin în cazul meu),
• ai timp de cei dragi. Acum că nu mai sunt la muncă, gândul îmi stă doar la C., la familia mea (tata, mama vitregă și cei doi frați ai mei), la bunica mea bătrână și la unchiul care are grijă de ea și la verii mei și familia lor, mai ales la cei doi nepoței de câteva luni. Parcă dintr-o dată înțelegi până unde se întind brațele iubirii tale, iar ale mele până (doar) acolo sunt. Ah, să nu uit, sper să mai fie bine vreo 3-4 oameni, care reprezintă sprijinul meu în viața aceasta, unul din ei fiind duhovnicul meu,
• un program de mișcare și de stat la aer curat, eu am terasa unde mai pot ieși și m-aș duce și până pe malul mării, singură...
• pus la punct toate cotloanele casei (mie îmi dă o stare de bine să știu ce am în casă și să nu am spații cu lucruri uitate de ani de zile. Fac mereu o paralelă între casă - locuința fizică și casa inimii - locul celor spirituale din noi... Murdăria și dezordinea din una se reflectă și în cealaltă, dar asta e o părere personală, n-o luați ca pe un truism),
• redescoperirea bucuriilor simple: a găti de la zero, a face pâine, a coase, a picta, a broda, a grădinări, a face o listă cu lucruri bune și constructive de pus în practică după ce mă întorc la job (am niște idei pentru a îmbunătăți viața elevilor mei în școală),
• planuri despre ce vom face când vom fi iar ”liberi”. Eu una îmi doresc o vacanță, sau chiar două, în care să descopăr lucruri noi, să mă bucur de viață și de darurile naturii,
• dacă vă permite serviciul, faceți acum lucrurile lăsate în aer pentru job, din lipsă de timp. Eu acum vreau să văd ce îmbunătățiri pot aduce site-ului școlii în care lucrez și să pun la punct dosarele comisiilor în care sunt coordonator/membru...
• tot așa, dacă vă permite jobul, lucrați de acasă câteva ore, nu pierdeți legătura cu angajatorul. Știu sigur că nu-s cea mai bună și nici cea mai muncitoare din instituția în care lucrez, dar angajatorul meu mi-a acordat credit pentru că i-am arătat mereu că-mi pasă și vreau să fac ce și cât de bine pot la locul de muncă.
• listă cu cărți de citit, sigur e ceva prin bibliotecă necitit!
• dacă alegi să spui ceva despre perioada asta, spune de bine, încurajează lumea, roagă-te, fii optimist, gândește de bine despre viitor. Unii oameni vor muri, economia va avea de suferit, dar totul e supravegheat de Dumnezeu, El va fi cu noi până la sfârșit, deci eu trag nădejde că va fi bine.
• și în încheiere: să transformăm tot ce a fost de formă în viața noastră: munca, iubirea, credința, implicarea, îmbunătățirea personală, în ceva cu sens și fond...

Așa să ne ajute Dumnezeu pe toți!

Cu drag,

Irina