Cuvântul anului 2021 - iertarea

Zilele trecute mă gândeam la tema asta care circulă prin blogosferă, anume a îți alege un cuvânt care să te ghideze pe noul an ce se așterne înaintea ta. Tot gândindu-mă ce mi s-ar potrivi acum, ce aș alege, cu ce aș rezona, bazat mai mult și pe experiențele mele de viață, mai vechi și mai noi, m-a izbit: anul acesta te axezi pe iertare!

De ce? Păi, cei care mă știți, prin intermediul blogului, sau din viața de zi cu zi, știți că-s un om plin de resentimente :)). Și dacă nu știți, vă zic sau vă reamintesc acum. Mulțumită lui Dumnezeu și a moștenirii mele de familie (am realizat că semăn mult cu tata la puterea interioară, o să scriu despre asta cu altă ocazie), am momente de luciditate când știu că sunt mult mai bine decât multă lume bătută de soartă din țara și lumea asta. Îmi aduc argumente că se poate mai rău. Cu toate astea, există în mine un mic nemulțumit, acrit de viața lui, care își vrea drepturile! Își vrea dreptul de se plânge. Își vrea dreptul de a își plânge golurile din inimă, din viață și din copilărie. Long story short...nedreptatea asta pe care simt că am trăit-o la un moment dat, lungul șir de neiertări din viața mea, mă face să trăiesc repetitiv niște lucruri, niște experiențe de viață. Și am obosit. Am obosit să mă ascund în cochilia mea. Am obosit să mă ascund după cutii întregi de ciocolată. Am obosit să las gândurile și stările să facă ce vor ele cu și din mine. Am obosit să irosesc un potențial uman la cheremul unor răni din copilărie. Mi-e pur și simplu LEHAMITE de și cu mine :).

Vreau să iert. Vreau să mă maturizez. Vreau să iert:

• că viața, soarta, Dumnezeu, whatever, a decis să cresc fără iubirea unor bunici. Vreau să te iert, tataie Niculae că ai ales alte lucruri, care te-au răpit de lângă familie și implicit mi-ai luat mie bucuria de a te cunoaște (trecut la cele veșnice cu 2 ani înainte să mă nasc). Vreau să te iert, tataie Gheorghe, că deși încă trăiai când m-am născut, nu te țin minte, deși aveam 5 ani când ai murit. Vreau să te iert, mamaia Bița (Dobrița), că te-ai dus și tu când eu abia am intrat la școală. Te țin minte atât de puțin. Aș fi vrut să te cunosc, să învăț felul tău de a fi bun și inimos, felul tău jertfelnic și luptător, să fi învățat lucruri pe care să le duc și eu pe mai departe, ca înțelepciune de viață, ca amintiri din copilărie. Vreau să te iert, mamaie Stela. Că nu m-ai iubit, că ai făcut diferențe între copiii tăi, apoi între nepoți. Că atunci când ai rămas singură, mi-ai devenit o povară emoțională, nerostită. Că te visez atât de des și atât de urât. Că n-ai fost lângă mine când a murit mama, apoi când a murit Dani. Că m-ai lăsat de izbeliște, deși tu erai înlocuitorul mamei, de asta vi se zice mama-mare! Vreau să te iert pentru că mi-ai respins toate tentativele de a mă apropia de tine, când m-am mărit. Vreau să te iert pentru că deși m-ai tratat ca pe un adult, de la 13 ani, când a murit mama, prin așteptări, totuși m-ai minimizat, ca adult, când am depășit vârsta de 30 de ani. Vreau să te iert pentru diferențele fățișe pe care le-ai făcut prin vorbe și pe mai departe...și față de mine și față de mama, pe care, moartă fiind, tot de rău o vorbești! 
• vreau să iert că nu am avut părinți. Da, nu am avut. Tata pe mare, mama acasă, dar abuzivă, până la 13 ani, apoi după decesul ei, fiind un copil orfan de mamă, pe care nu l-a înțeles nimeni, asupra căruia nu s-a aplecat nimeni, de la care toți au avut așteptări de a fi normală. Un copil schilodit, crescut doar din mila și bunăvoința lui Dumnezeu, normal. Să nu aibă cine să te întrebe ce te doare, să nu aibă cine să te mângâie, să-ți zică un cuvânt bun, să te aline, să te încurajeze.
• vreau să iert că mi-am irosit potențialul artistic și intelectual fiind prinsă în gânduri, în frici, în depresie nediagnosticată. Vreau să mă iert.
• vreau să-i iert și să mă ierte toți cei de care am atârnat emoțional, pe care i-am îngreunat și cocoșat cu așteptările mele: toți foștii mei iubiți, în special pe cei buni, cu care am ratat poate șanse de viață, dorind de la ei TOTUL și IMPOSIBILUL, toate relațiile mele de prietenie de la care am cerut prea mult, sau pe care le-am abandonat dintr-un moft, vreau să iert și să mă ierte toți cei din care am încercat să iau mai mult decât îmi erau datori să-mi ofere: prieteni, rude, colegi.
• vreau să-L iert, dar și să mă ierte Dumnezeu. Pentru cât m-am revoltat împotriva Ta. Pentru că Te consider dator (moral) să-mi dai tot ce vreau, acum, pentru trecutul nedrept cu mine. Vreau să mă ierți că Te consider o marionetă și vreau să mă ierți pentru atitudinea de copil tâmpit, care a împlinit totuși o vârstă...

Ce voi face în acest demers? Habar nu am! Deschid larg ușile, las informațiile să curgă spre mine. Dacă interesează pe cineva, voi împărtăși cu voi ce aflu pe cale, iar la final de 2021 sper nu să fi încheiat acest proces, pentru că el e unul de o viață, ci să respir puțin mai ușurată. Să fiu mai blândă cu mine și cu cei din jurul meu. Să plec privirea și să înțeleg că nimeni nu mi-e dator cu nimic și la rândul meu, nici eu nu datorez nimic, nimănui.

💗

Cuvântul anului 2014: muncă

Cuvântul anului 2018: curaj

Cuvântul anului 2019: adevăr și binecuvântare

Cuvântul anului 2020: economisire