Prioritățile mele

A trecut ceva timp de la postarea mea în care mă gândeam la ideea de priorități în viață și vă invitam și pe voi, de asemenea, să vă răspundeți la această întrebare.

A trecut ceva timp din mai multe motive, dar aleg să mă concentrez pe cel bun: de săptămâna trecută lucrez și lucrez pe ceva ce știu să fac, pentru care m-am pregătit până acum, ceva care simt că e ”meseria” care mi se potrivește. Dar până intru în detalii asupra acestui aspect, poate în altă zi, vreau să spun care-s în momentul de față prioritățile mele în viață. Și sper ca, având o viziune mai amplă asupra direcțiilor mele principale de trai, să-mi pot modela restul zilelor în acord cu aceste direcții.

IERTAREA 

Am scris atât de traumele mele, m-am lamentat atât la toată lumea, încât mi s-a acrit până și mie. E limpede, până nu integrezi povestea ta de viață, nu te vindeci. Până nu înțelegi nu de ce ai trecut prin ce ai trecut, ci pentru ce, care-s foloasele acelor experiențe de viață, nu ești decât o inimă sângerândă veșnic. Și cum cu toții suntem inimi sângerânde, ajungem să ducem lupte inutile cu părinții, soții, partenerii, copiii, vecinii, colegii de muncă, oamenii din trafic și toți cu care intrăm în contact. Cu toții am dus-o cumva greu. Alcoolismul face ravagii peste tot în lume, mai ales într-o țară care se laudă cu producția viticolă sau de fructe din care se face băuturile spirtoase. Cu toții am avut un ceva, acolo. Nu trebuie să fi trecut prin războaie, nu trebuie să fi trăit pe la casele de copii. Pot scrie până mâine pe acest subiect. Însă raportat la mine, lucrurile sunt cum sunt, au fost cum au fost, nu le mai pot repara, dar le pot privi altfel. E important să mă împac cu tot ce a fost. E important să învăț să iert și să mă pot valoriza mai mult, ca să nu mai permit să repet ceea ce mie îmi e familiar, dar nu de folos. Pot mai mult, merit mai mult. Mă va feri asta de suferințe ulterioare? Categoric nu, dar poate nu am să-mi mai amintesc de toată viața mea nedreptățită de fiecare dată când cineva îmi va mai atinge vreun punct nevralgic. 

Să iert înseamnă să-mi aduc înapoi respectul de sine, să nu mai cred că ”o merit”. Să nu mai permit să aibă loc abuzuri asupra mea, de nici o formă. Înseamnă să mă respect mai mult, să fac tot ce e mai bun pentru mine. Alimentație, mișcare, activități care-mi fac MIE bine, pe toate planurile. Să învăț lecția, să mă folosesc de ”înțelepciunea” dobândită și să merg mai departe. Pot împărți în mici și multe și mărunte subcapitole acest subiect, dar linia de bază o văd ca fiind aceasta: iertând simt că voi căpăta și senzorii necesari de a mă mai feri în viitor de cei care vor crede că e firesc să mă trateze lipsit de respect. Nu mă mai voi lăsa pe locul doi, crezând că e ok să mă tratez oricum, că nu am timp să mă uit un pic și la mine.

FINANȚELE/BANII/PROFESIA

Ce să mai... chiar și eu, care am cât de cât niște lucruri pe care mă pot baza momentan, tot sunt de părere că sunt săracă, că suntem săraci o mare parte din noi :)). Nu sunt ironică, nu o zic cu superioritate, ci cu amărăciune. Ne-am stresat mulți dintre noi să facem o școală, să avem studii superioare, crezând că vom trăi decent. Surpriză... Însă nu sunt disperată, cred că chiar și așa, în contextul actual, cu înțelepciune, ne putem găsi drumul nostru. Pentru mine e foarte important acum să găsesc formula care-mi va asigura un job cât de cât stabil, conform cu aptitudinile mele. Nu voi mai munci ”orice” și ”oricum”. Dar e necesar să știu că am un contract pe perioadă nedeterminată, remunerat bine, dacă nu foarte bine. Momentan chiar îmi doresc să-mi găsesc și eu un loc cald undeva pe la stat. Se pare că e mai comod acolo, acum. Nu am lucrat decât în sistemul privat, până de curând. Am tot cochetat cu ideea de alte facultăți, cursuri, specializări, dar, în cazul meu, pot exploata ceea ce am făcut până acum. Pe lângă asta vreau să-mi dezvolt în continuare pasiunile și micile proiecte care au fost lăsate în aer, dar care puteau produce și ele un venit. Iar ca obiectiv mare, mare, e să-mi achit în următorul an tot ce înseamnă obiect luat în rate, carduri de cumpărături și datorii.

FAMILIA

În zilele acestea de au trecut, m-am gândit mult la ce e valoros pentru mine. De cine mi-e dor. Mie mi-e dor de când mă știu de tata. E omul de care nu am să mă satur niciodată și pe care nu l-am putut cuprinde suficient niciodată. Tata navigă dinainte ca eu să mă nasc, nu cu mult, dar avea deja câteva luni, un an poate, de navigație. Deci din 1983 și până în prezent, tata își împarte viața între perioadele pe uscat și perioadele pe mare. S-a săturat și el, m-am săturat și eu și îi văd sfâșiați și pe frații mei de lipsa lui. Viața de navigator, sau cu un navigator e complet diferită de viața cu cineva cu un job pe uscat. E un alt stil de viață în preajma cuiva cu o astfel de meserie, ai un alt fel de relație, ei au o altă psihologie și viziune asupra vieții. Nu vreau să detaliez, dar în cazul meu, să am un tată marinar, a însemnat să am un tată de care îmi e în permanență dor. Mi-e dor și acum, când scriu aceste rânduri. Și poate dacă era un om de nimic, poate nu m-ar fi durut dorul ăsta. Dar tata e unul din cei mai mișto oameni pe care îi cunosc. Zic în sinea mea că poate de asta nici nu m-am măritat încă, pentru că îmi doresc ca partener de viață tot un om mișto... un om cu care să pot vorbi despre orice, un om cu o cultură generală destul de vastă, un om care a luat contact și cu alte popoare, alte civilizații, un om care are povești de spus, un om cu mult, mult umor din acela deștept, nu de cocalar prost, un om sarcastic, un om care știe să fie autoironic, un om care să aibă mereu bani :), un om care să fie autodidact, citit, să știe cel puțin o limbă străină la perfecție(iar tata știe vreo trei :) un om care să-mi lase senzația că sunt în siguranță din toate punctele de vedere lângă el, toate astea dublate cu o inimă atât de bună, încât să simți de la sute de km lucrul acesta. Da, așa e tatăl meu și poate că mi-a arătat un ideal prea înalt de ce ar putea fi un bărbat...Și poate fără să vreau acum, am înțeles de ce am ales mai degrabă o viață solitară, decât să mă mulțumesc cu orice.

Deci, o altă prioritate pentru mine e să fiu cu el, implicit cu ei, familia mea, cât mai mult. Să avem amintiri împreună, să simt că am stat pe săturate unul în preajma celuilalt.