Tuesday, May 10, 2022

Viață mai simplă: piatra de alaun și eco capsula

Am mai pomenit aici că vreau să revin iar la ideea de o viață mai puțin complicată, mai simplă și că fac câțiva pași în această direcție. Pentru început am găsit două soluții practice, pe care vreau să le împărtășesc cu voi.

1.Piatra de alaun

Am trecut recent pe piatra de alaun, binecunoscuta variantă eco-bio-sănătoasă a deodorantului/antiperspirantului. Am mai avut o singură încercare acum mulți ani, de a folosi așa ceva și nu mi-a plăcut deloc, mai exact faptul că trebuia să-l ud înainte să-l folosesc. Deși nu sunt printre oamenii care să aibă accidente cu transpirația și mirosurile neplăcute, deci nu foloseam deodorant în cantități industriale și din cele foarte nocive, am zis că nu strică să trec la acest capitol pe ceva mai natural. Un alt deodorant/antiperspirant de care am fost foarte mulțumită, care avea o compoziție mai ok, un miros fin și o cantitate care m-a ținut aproape de un an, a fost și deo-stick-ul de la Forever Living Products. Prețul acestuia era mai mare (aproape 100 lei, acum ceva ani), dar își merita banii.

Ce este piatra de alaun? Este o sare minerală, translucidă și inodoră. Este un  produs natural hipoalergenic ce neutralizează bacteriile care cauzează mirosul transpirației, lăsând pielea să respire. Se usucă instantaneu și nu lasă urme. Mai multe se poate citi aici.

2. Eco capsula pentru cafea

Una din marile mele plăceri pe lumea asta este cafeaua. Nu-mi place cafeaua la ibric și de ani de zile o beau opărită/marinărească (turnat apă fierbinte peste cafeaua și zahărul puse în cană), însă de ceva vreme nu o mai suportam. Fonduri să investesc într-un esspresor ca lumea, nu am. În casă am un aparat Tassimo, cu capsule, dar care e cea mai proastă variantă, din punctul meu de vedere, de cafea. Asta în ideea că, cafeaua folosită în capsule este de o foarte slabă calitate (spre exemplu capsulele de Dolce Gusto oferă o cafea mai aromată și mai gustoasă, capsulele de Tassimo, și le-am încercat pe toate, au o cafea proastă, amară, prea prăjită etc.). Chiar și așa, nu mi se pare foarte rentabil să cumperi capsulele pentru aparatul Tassimo, cu atât mai mult când știi ce cafea bei, dpdv calitativ și mai ești și mare băutor de cafea. 

Știam că se găsesc pe internet capsule reutilizabile pentru acest tip de esspresoare, dar nu știam dacă și pentru ce am eu. Am găsit, așadar, site-ul www.ecocapsule.ro , care aveau ceva adaptat pentru aparatul meu. Pe site, dar și fizic, când am primit capsula reutilizabila, am avut inima strânsă că nu se va potrivi, fiind mai înaltă capsula aceasta decât ce știam eu că se folosete la aparat. Am testat-o, totuși și...surpriză! Nu numai că funcționează, dar am reușit să scot o băutură foarte aromată, asemănătoare cafelei dintr-o cafenea (intensă, aromată, cremoasă). Pe site, cel puțin pentru aparatul meu, au două variante de eco capsule: pentru esspresso - 60 ml și pentru băuturi pe bază de cafea sau ceai, din care iese 180 ml de lichid. Despre aceste produse puteți citi aici, pe site-ul lor.

Prețul a fost de 120 lei și cu transportul m-a ajuns la 140 lei, o investiție care își merită banii.

Sper să vă fi fost de ajutor aceste două informații.

Gânduri bune!

Irina


1 comment:

  1. mi-am facut si eu odata deodorant cu alaun, poate incerc din nou

    ReplyDelete

Am supraviețuit primei săptămâni de școala

 Am supraviețuit primei săptămâni de școală, ura! :) A trecut cu repeziciune și emoții și prima săptămână de școală. Revederea cu elevii a f...