Wednesday, June 8, 2022

Lumea oamenilor mari

 Când am intrat în lumea „oamenilor mari”, am intrat cu un avânt naiv și cu credința că, dacă nu toți, măcar o mare parte dintre oamenii cu care voi interacționa, vor fi ca mine, dezinteresați, onești, deschiși să ajute, politicoși, educați, cu intenții bune, zâmbitori. Anii au trecut și, de la an la an, am parte măcar o dată în an de niște experiențe care-mi umbresc viața de zi cu zi, experiențe cu oameni atât de mici, că mă rușinez de naivitatea mea cu care am intrat în lumea celor ”mari”.

  •  În mare parte mă șochează lipsa de educație, lipsa unor elemente de bază în comportarea în spațiul public, sau într-un grup de oameni. 
  • Apoi mă scoate din sărite mentalitatea că dacă dețin ceva, încă puțin din jurul acelui ceva, e tot al meu (oamenii care își iau ”casă cu stradă”, oamenii care au ditamai curțile și se folosesc tot de zona care e a altuia, ca ei să aibă un spațiu cât mai mare, aerisit în rest, mai exact vechile mentalități comuniste, obișnuite cu furtul masiv de la stat, pe principiul ”ce e al tău, e al nostru”). 
  • Mă doare să am parte de oameni perfizi, perverși, oameni în ochii cărora nu te poți uita(nu știu dacă ați trăit experiența asta, eu mă uit ușor în ochii oamenilor, însă în ai unora nu pot, mă blochează masca sub care se ascund), oameni care-ți zâmbesc, când știi, sau afli mai târziu, că te înjunghiau pe la spate, în timp ce-ți zâmbeau. 
  • Mă frapează oamenii care trăiesc, cu orice preț, chiar și acela de a călca pe cadavre, pentru ei. Să le fie doar lor bine, să prindă locul din față, scaunul mai cald, sursele de bani mai mari, sau dacă nu au ei parte de ele, să le dirijeze spre direcția dorită de ei, care nu ar coincide mereu cu o direcție unde ar fi cu adevărat nevoie de acel surplus. 
  • Mi-e greață la propriu de oamenii falși și am un dar de a-i ”mirosi” imediat. Râsetele false, vorbitul tare, de forma ”eu nu deranjez nicicând”, băgatul în seamă pe lângă cei cu funcții și autoritate, cu niște bălării, doar ca să arate cine cu cine se are... Din experiență proprie pot spune că oricine e sus, poate cădea rapid și cu forță, de pământ și de obicei cei care te-au ridicat, tot ei te pot trânti fără nici cea mai mică remușcare, de pe piedestalul pe care te-ai urcat. E o lecție și asta, să nu te crezi Dumnezeu atunci când ești sus și să-ți păstrezi mereu un dram de smerenie.
Partea bună a acestor concluzii e că realizezi, cu atât mai mult, că ajutorul cel mai de preț pe care îl putem primi în această viață, nu e de la oamenii. Cu cât experiențele mele de viață sunt mai amare, cu atât mai tare mă adâncesc în certitudinea că există Dumnezeu și că El reprezintă, la modul absolut, tot ce mi-aș fi dorit eu să găsesc în oameni și nu am reușit.

Irina

No comments:

Post a Comment

Acum...8.08-14.08.2022

  Pentru că sunt iar într-o fază în care parcă trece timpul fără să fac ceva, intenționez să reiau  jurnalului săptămânal  aici pe blog :o)....