A trecut și luna august, aproape pot spune că a trecut și vara, iată-ne în luna septembrie. Ca niciodată, parcă, timpul efectiv se scurge cu o viteză amețitoare. Deși am avut suficient timp liber, nivelul de energie a fost destul de scăzut din cauza temperaturilor năucitoare. Pe mine mă vlăguiește canicula și am fost recunoscătoare că am putut sta în casă, la umbră, zilele acestea. Mi-aș fi dorit să scriu mai mult pe blog, dar fiind pe viteza melcului, au rămas destul de multe lucruri nefăcute. Cu toate astea, vreau să scriu despre câteva lucruri bifate în luna august.
- am fost la prima nuntă după 4 ani de zile. Am avut ocazia să mai merg la una în anul 2020, dar am zis pas. A fost o nuntă a unui văr de doi, bunicile noastre fiind surori. Din surorile și fratele bunicii mele paterne, trăiesc toți, cea mai mare soră a lor fiind în vârstă de 88 de ani și semiparalizată, la pat, de ani de zile. Apoi mai sunt 3 surori și un frate. Mereu au fost uniți și sunt foarte simpatici. Dar la nunta asta am privit așa cu ciudă și nu am înțeles de ce mamaia nu mai trăiește și ea și a murit așa de tânără. Ei seamănă foarte mult între ei și mereu îmi aduc aminte de mamaia, așa puțin cât o mai țin eu minte, un chip bonom și o inimă mare. Neamurile de pe partea tatălui sunt neamurile mele ”bune”, the good side of the family, oameni calzi, inimoși, tonici, plăcuți. La eveniment au fost și toate verișoarele mele și nu ne mai văzusem în formula asta tot de 4 ani de zile, din 2018, când a fost nunta uneia dintre ele. Am ajuns pe la 20:30 și am plecat pe la ora 2:30 dimineața, nici nu știu când a trecut timpul. Meniul foarte bun și porții decente, dar pentru că m-am dezvățat să mănânc amestecat și la ore târzii, nu am putut decât să iau câte puțin din toate și chiar și-așa m-am simțit rău. Financiar a fost un oarece efort, nu-l regret, dar a fost un stres. Nu mai aveam nici o rochie adecvată de un eveniment, dar m-a salvat o prietenă, împrumutându-mi o rochiță drăguță. Sandale aveam, a fost nevoie de un plic asortat, care m-a ușurat și el de 100 lei, scurt. La păr și machiaj m-am aranjat acasă, deci am făcut ceva economii și aici. Una peste alta, a fost fruumos :).
- De azi, profesorii intră în activitate. Luni festivitatea de deschidere a anului școlar, de marți intrăm în pâine. Anul acesta am prins post undeva în afara Constanței, la o școală și la un liceu(orele pe gimnaziu) din Murfatlar. Voi face naveta. La școală mi-au lăsat o impresie bună și doamna director și doamna secretar. La liceu, deși am fost de două ori, pe doamna director nu am cunoscut-o încă, iar doamna secretar era în birou abia în a doua vizită și feedback-ul nu ar fi unul tocmai roz. M-a repezit un pic, dar îi fac față... La fosta școală era un pic diferit și mai bine, aveam doar 3h pe Educație plastică, adică să intru la 3 clase diferite, iar restul de 16h erau de specialitate, adică făceam grafică cu clasele de profil, zilnic cu câte o clasă, 2 grupe, 2h cu fiecare. Atmosfera era mult mai liniștită și mediul de lucru complet diferit. Acum voi avea pur și simplu 19h de Educație plastică, adică 19 clase ori câți elevi vor fi în fiecare clasă :). Cu Dumnezeu înainte! Îmi doresc mult să nu mă ajungă oboseala și lehamitea și să nu pierd din vedere cele două obiective pe care le am pe acest an școlar.
- Am rămas cu multe lucruri în aer, adică cu planuri nerealizate pentru viața de zi cu zi. Am niște colete de trimis, am niște programări de făcut la mașină, niște controale medicale. Trebuie să mă gândesc ce să fac să fie mai bine zi de zi, adică să am și mâncare gătită, să nu ajung să mănânc ”ce se nimerește”, să fie cât de cât ordine prin casă, să am haine spălate și călcate, să nu iau ce se nimerește la mână, când voi merge la muncă și tot așa. Nu știu încă ce orar voi avea, dacă-mi vor lăsa ferestre între ore, cât voi face pe drum... Dar mă voi organiza din mers, nu mă pierd eu așa ușor în fața neprevăzutului...
Cam atât!
Mult succes tuturor și zile senine!
Ceau, Irina! Baftă multă la școală! :) Doamne ajută! Sunt convinsă că o să te descurci.
ReplyDeleteFelicitări și pentru examen! :) Ești foarte deșteaptă!
Am reînceput și eu lucrul azi. Cam fără chef. Nu mă simt prea bine de ceva vreme. L-am întrebat pe Ioan de 2 ori: Sigur e 1 azi? :)) N-am făcut mare lucru în august, așa că am cam rămas cu multe treburi restante. Iar de luni încep și băieții școala...
Te pup!
Salut, sunt si eu in trecere pe aici :)
ReplyDeleteNici nu mai stiu cand am fost ultima data la o nunta. Cred ca in 2018... nu sunt sigura, ultimii ani au trecut ciudat de repede. Nici nu am chef de nunti, mai ales vara :)). Mult succes la noua scoala si la organizare. Eu incep in septembrie ultimul semestru la facultate. Am tot zis ca vara asta o sa ma pregatesc din timp, dar nu a fost asa. Nu conteaza, e ultimul semestru, apoi cand voi termina imi va fi dor de stresul scolii. Zile frumoase si racoroase!
chiar ma intrebam unde ai luat post.Mult succes in noul an scolar!sunt sigura ca te vei descurca foarte bine.Te inscrii la def?
ReplyDelete