Cum am ajuns de la o simplă secretară, directoare

Am scris inițial această postare anul trecut, când durerea de a fi plecat de la un loc de muncă pe undeva bun, însă care îmi devenise nepotrivit din varii motive, pe care nu le voi menționa momentan, era încă vie, la fel și frustrarea vorbelor care au fost spuse la adresa mea. Însă cum nimeni nu-i infailibil și categoric nu-s perfectă, oricine, oricând, poate deveni țina calomniilor.

De ce am ales să scriu? Pentru că sentimentul de nedreptate a fost foarte mare, mi-a adus zile negre și nopți tulburi, cu coșmaruri, de ajunsesem să vorbesc de una singură prin casă. Am devenit, sau cred că oricum eram, persona non grata pentru cei pe care îi credeam mai mult decât colegi, îi credeam prieteni. Ce m-a durut cel mai tare au fost următoarele vorbe: dintr-o secretară am ajuns directoare și că nu am fost recunoscătoare pentru asta, vorbe care au tăiat adânc în inima mea. Dar hai să lămurim un pic lucrurile, să vedem cum au stat evenimentele în realitatea lor concretă.

Mai întâi de toate am să scriu un pic despre începuturile mele întru ale muncii. Prin 2008-2009, locuiam la București și eram la master. Eram susținută de familie, însă ca să pot face anumite lucruri, mai exact voiam să mă mut în chirie, din cămin, într-un apartament, mai aveam nevoie de bani. Așa a apărut oportunitatea de a lucra part-time, ca babysitter. Am lucrat cam jumătate de an, atunci, cu o fetiță delicioasă, la care mergeam după sau înainte de orele de curs de la master. După o vreme, lăsând o impresie bună, zic eu, familiei respective, mi-au oferit o șansă de a lucra, tot pentru ei, însă pe altceva, un job de 8h, cu salariu întreg, ca sales consultant. De ce vreau să subliniez ideea cu ”buna impresie”? Pentru că acest lucru a cântărit ulterior, când am ajuns de jos...sus! La acest al doilea job am stat doar 1 an, pentru că am decis să mă întorc în Constanța. Ajunsesem atunci, pentru anul acela 2010, să căștig foarte bine, cam dublul la minimul pe economie din acel moment.

Între acest al doilea job și următorul, am avut o mică pauză, pe motive de sănătate, când nu am mai lucrat.

Următorul job, al treilea, a apărut în 2013, la angajatorul de la care am plecat anul trecut (deci nota bene, 7 ani de continuitate!). Primul meu job la acest angajator a fost de librar și recepționer. Lucram și în ture de noapte, din cauza recepției, și aveam în grijă librăria, cu tot ce înseamnă ea de la vânzare de carte, până la achiziție, întocmit facturi, aranjat cărți la raft, lucrul cu casa de marcat și cu POS-ul, dar mă ocupam și de hotel: cazări, rezervări, rezolvat probleme pe camere etc., totul încununat cu grija spațiului în care se afla librăria/recepția, unde făceam inclusiv curat.

Al patrulea job, în cadrul aceleiași firme, avea să fie un fel de promovare de acolo de jos din recepție, pe un fel de marketing/graphic-designer al materialelor publicitare ale firme. Deci un upgrade, bazat pe ce? Pe încrederea pe care le-o construisem angajatorului, patronului, și managerului firmei. Dacă la primul job din această scară ierarhic am stat șase luni, la al doilea am poposit cam un an jumate. Am avut aici un colectiv superb, cu oameni harnici, glumeți, ONEȘTI, care își vedeau fiecare de treabă și cu care colaboram foarte frumos.

Al cincilea job a fost de a mă duce, tot la dorința șefului meu, la școala privată pe care acesta o patrona, să mă ocup de încasări și plăți, de taxe și de salarii, de contabilitatea primară și de ce mai era nevoie pe acolo. Când am ajuns în școală, în 2015, am început să fac fix aceleași lucruri, poate cu mai puține atribuții, pe care cinci ani mai târziu încă le făceam! Pentru că nu mă puteau angaja așa, dintr-o dată, pe o funcție de conducere, manager, director sau ce se mai poate angaja într-o școală pe alte posturi decât profesor, contabil etc., am convenit cu șeful să mă angajeze în acte ca SECRETARĂ! E adevărat că anii au trecut, făcându-mi bine treaba, dintr-o plăcere sinceră și un drag onest de a munci, atribuțiile mele au crescut, de ajunsesem la un moment dat să iau parte la discuțiile de la ”nivel înalt”(angajări, planuri de dezvoltare a institușției, organizat evenimente etc.). Deci cam doi ani de zile, deși în acte eram secretară, iar eu am făcut mai mult treburi de manager/administrator și, iar, NOTA BENE, nu am făcut nici o secundă ceva ce a ținut de secretariat, dar și printr-o conjunctură favorabilă, unde deja devenea necesar să-mi fie acordată o altă titulatură din care să am o mai mare greutate în fața colegilor/elevilor și părinților acestora, am fost trecută în acte ca director adjunct :). Deci trei ani de zile, septembrie 2017 și octombrie 2020, eu am fost pe aceasta funcție, așa am ajuns eu dintr-o secretară, directoare. Nu am dat șpagă, nu am avut pile, nu am făcut lucruri sub deminitatea mea de om, ci am fost cine sunt eu în viața de zi cu zi, în concordanță cu gândurile și acțiunile mele.

Am avut pe mână zeci de mii de lei, câteodată și un miliard în lei vechi, nu m-am atins de un leu. Am adus îmbunătățiri școlii vizibile și mai puțin vizibile. Am lăsat de la mine mereu, ba am pus mâna să fac treaba altora, doar ca să fie făcut și să fie bine, pace și armonie. Nu mi-a plăcut bârfa, nu mi-a plăcut calomnia, am încercat să aduc pe toți cu picioarele pe pământ, să nu primeze interesele personale. Când s-a putut, am încurajat și am propus pentru măriri salariale, am făcut artificii ca să fie bine unora și altora, am încercat, pe cât am putut, să am mereu un zâmbet pe buze, să fiu the peacemaker, să fac să fie armonie, am pus ca prima cauză a răutății pe mine, am căutat să repar la mine ce poate mă deranja la alții, totul pentru CE? 

Însă nu regret nimic. Și ca să subliniez că eu pot ajunge de jos-sus și de sus-jos și de jos, iar sus, strict pentru că MĂ DUCE CAPUL, menționez că momentan lucrez într-o florărie și-mi place la nebunie ce fac.

Hai, vă pup, fiți cuminți, nu mai vorbiți de rău pe alții, că totul se plătește pe lumea asta și să fim sănătoși cu toții.

Pace!