Despre viața mea din zilele de față nu e mare lucru de spus, pentru că se succed într-un ritm asemănător. Aceleași fluctuații între motivație și lipsă de chef, aceleași lecții pe care parcă nu vreau să le învăț vreodată, aceleași dorințe și năzuințe spre viitor. Ce e nou, e o oarecare blazare și nepăsare, o filtrare prin aceste experiențe, trec mai ușor peste lucrurile care m-ar fi dărâmat în alte perioade. Înțeleg că unele lucruri le cauzez eu, că nu are nimeni o misiune specială în viață pentru a mă răni, că sufăr de o oarece impulsivitate care-mi aduce belele uneori, că atrag în viața mea oameni și experiențe asemănătoare, pentru că refuz să-mi învăț lecția. Sunt mai blândă cu mine, înțeleg de ce mie mi-e mai greu, decât altor oameni, să fac niște lucruri, să mă motivez. Când mă gândesc că tema blogului avea ca subdomeniu și treaba asta a lipsei acute de chef și a voinței și că abia aproape 10 ani mai târziu am reușit să înțeleg că lenea-procrastinarea e în legătură directă cu trauma, cu înaltele așteptări de la tine, cu frica de a începe, a continua și chiar a reuși, sau a gusta un nou eșec... Multe de zis...
DAR, nu vreau să mă întind prea mult azi, mă gândesc că nici eu nu mai pot citi texte kilometrice în online, deci voi căuta să scurtez și eu postările pe blog, ca să fie mai ușor de citi. Sper să revin curând.
Numai bine, tuturor!
Irina
vulnerabili suntem si cand ne expunem celor din jur, si cand ne expunem online.
ReplyDeleteAltfel felicitari pt micile descoperiri despre sine. Frica de esec si mie imi paralizeaza din actiuni si nici nu le incep. Si uneori nu e doar trauma, e si oboseala de a incerca iar si iar, e si tristetea viselor abandonate. Suntem, toti, intr-un fel, la fel, si aceste jurnale deschise numite bloguri ne aduce aminte ca suntem cum suntem.
Ma duc sa beau o limonada, prea filozofam de dimineatza :D
:) Ești ok! :)
ReplyDelete