Puțin înainte de 37 de ani

   Tonul în care îmi închei anul 2021 este un optimist. Am simțit, ca și alții, probabil, că parcă a trecut mai mult timp decât un singur an, dar cu repeziciunea unei singure luni. A fost un an intens, cu numeroase experiențe, trăiri, lecții. Am suferit și am agonizat pe multe planuri, dar, ușor-ușor, am reușit să las în spate mult balast, multe idei nefolositoare, concepții și preconcepții. Am lăsat oameni, experiențe, atașamente, suferințe. Multe lucruri s-au încheiat într-o buclă perfectă. Au fost în viața mea oameni pe care nu mi-aș fi dorit să-i cunosc, experiențe pe care nu mi-aș fi dorit să le trăiesc. Dar, chiar din esența acestor lucruri, am aflat ce vreau, ce mi-ar plăcea, ce-mi doresc. A trebuit să cobor foarte jos dpdv profesional, ca să-mi dau seama unde vreau să urc. A rămas în inima mea o dragoste nebună pentru flori. Am dăruit bucăți din inima mea, din ce reprezint eu ca om, unor persoane care nici în piață, întâmplător, nu ar fi trebuit să mă vadă. Am făcut greșeli mari, sub impulsul de moment. Dar pe toate mizeriile astea, am urcat, cât să văd mai bine în viitor. Pentru mine trecutul nu mai există. Nu-mi place să mi-l povestesc, nu-mi place să-mi fie povestit. Nu vreau să știu povestea nimănui, experiența nimănui, pentru că ea rămâne cu mine, deși nu a mea. Sunt deschisă însă să ajut, când omul e cocoșat de o durere sau o nelămurire. Îmi face plăcere să desfac cu el ghemul gândurilor încâlcite și să pun împreună cu acel om, un far spre ce ar putea să reprezinte viața lui.

   S-a stins din viață, în martie, mamaia mea (mama mamei). Nu complet, dar s-a închis și aici un cerc. Lucruri pe care nu le pot pune în cuvinte, au umbrit relația cu această persoană, multă vină și vinovăție mi-a fost atribuită, pe nedrept. În momentul de față, pe linie maternă, nu am nici o rudă, bine, am un văr primar, dar e ca și cum n-ar fi (scuze dacă citești aceste rânduri, dar așa e). Sunt în spate toate aceste persoane, care au reprezentat familia mamei mele. Îmi mai răsar în mine amintiri, dar bune. Nu o mai visez, nu am mai visat casa aia. Am avut ani la rând, constant, multe coșmaruri cu aceste două subiecte - ea, mamaia și casa în care a locuit. Totul s-a dus, sunt împăcată.

  Între acel moment și ziua de azi, mai sunt câteva experiențe, dar nedemne de luat în seamă, de menționat. Cel mai tare m-a atins subiectul cu munca, profesia și experiențele cu diferite persoane, care m-au făcut mai atentă la oamenii din jurul meu. Pe plan emoțional, concluzia e că sunt mulți dereglați liberi în lume, care vor beneficiile unei relații, fără implicațiile unei relații, vor să fie liberi, să nu fie constrânși, să nu li se pună un jug, nici măcar al unui termen numit ”relație”. Mulți care nu vor să mai ofere, ci să primească, mulți băieți buni și tineri bărbați STRICAȚI iremediabil de o marfă ușoară, facilă, care e din ce în ce mai împânzită.

   Ce pot să zic e că mă simt bine, liniștită, împăcată. Văd că, dacă nu mă mai agit, dar îmi fac totuși bucățica mea de parte, viața ți se ordonează după ce e mai de folos pentru tine, apar experiențele și oamenii care te vor ajuta în acest sens. Sunt bine cu mine, mă simt bine ca om, ca femeie. Mă simt la un nivel la care nu am fost niciodată în viața mea, de acceptare a ceea ce sunt, dar și de apreciere. Sunt un om bun, sunt un om muncitor, sunt o femeie inteligentă.

   Cât despre inteligență... ieri, pe 21 (o dată frumoasă 21.12.2021), am dat examen la nivel de școală pentru postul pe care sunt momentan (abia de luna aceasta, colega pe care o suplinesc, a intrat în prenatal). M-am dat de ceasul morții cu acest examen, deși era puțin probabil să rămân iar descoperită, fără job. Cu toate astea, am făcut un efort aproape supraomenesc, pentru mine, să mă adun, să-mi scot materiale și să învăț. Nu am avut foarte mult de învățat, dar am trecut de la agonie la extaz. Mă gândeam cu strângere de inimă că, ultima oară când am învățat, a fost în 2010, la ultima sesiune de la master. Am învățat, am dat examenul și am luat... surpriză, 9.40! Azi m-am trezit cu o mare satisfacție în inimă, am simțit, după multă vreme, că e ceva de capul meu, că pot, că trebuie doar să mă adun și... cum ziceam mai sus, să-mi fac partea.

   Simt că mi-am găsit menirea, aceea de a lucra cu copiii. Da, societatea e cum e, banii sunt cum sunt, elevii sunt tot mai agitați și provocatori... dar mă duc cu plăcere la muncă! Îmi doresc să mă dezvolt pe acest plan și, tot ce mi-am creionat pentru următorii 10 ani dpdv profesional, are legătură cu acest domeniu.

    Am inima înmuiată când mă gândesc la binefacerile lui Dumnezeu în viața mea, din ultima vreme. La oamenii care se roagă pentru mine și la ajutorul primit de la unul din ocrotitorii mei - Sf.Spiridon (care cel puțin pe partea profesională, în ultimele 4 luni, și-a arătat vădit grabnicul ajutor!). Sunt bucuroasă, simt că încep să răsară mugurii lucrurilor frumoase în viața mea, a întâlnirii cu oameni deosebiți, care mă vor ajuta în viață. Simt că am ieșit dintr-o junglă a stărilor și gândurilor tenebroase.

  Știam că, la vârsta de 36 de ani, anii pe care îi avea mama când s-a dus la cele veșnice, viața mea își va schimba la 180 grade cursul existenței, în bine. Se pare că așa și este, am intuit bine!

  Sărbători binecuvântate, tuturor!