Mă regăsesc în ultima vreme vorbind fără rost. Adică, pe cine prind, îi înșir vrute și nevrute și vorbesc aproape fără încetare. Lucru care nu-mi era caracteristic până de curând...
Aseară mă gândeam că mi-a devenit insuportabilă singurătatea. Am ajuns să resimt fizic lipsa unei conexiuni umane, ceva mai profundă. Atenție, ascultare, înțelegere, prezentă. Izolarea asta forțată în care ne-a băgat pandemia, prăpăstiile pe care le-a căscat între noi, răutatea care a ieșit cu putere la marginea sufletului fiecărui om, frica și lupta pentru supraviețuire, ne-a schimbat aproape complet. Nu mai avem timp, nu mai avem deschidere. Fiecare e izolat în bula lui. Iar dacă bula ta era deja cam golașă, ajungi ca mine...să vorbești neîntrerupt și de aiurea, cu cine prinzi la îndemână.
Mă gândeam că e împovorător să vorbești așa de aiurea. Nici mie nu-mi plăceau, cândva, oamenii care își vărsau tot sufletul în fața mea. Îi consideram slabi, lași. Aveam și o vorbă: ”am dat peste o nevorbită”. Acum am ajuns eu ”nevorbita”. E frustrant, e dureros. Mă gândeam oare ce pot face, să contrabalansez cumva nevoia asta de a fi ascultat?
Să scriu mai mult? Să vorbesc singură prin casă? Veți zice: roagă-te. Da, e o soluție, doar că, așa cum spuneam mai sus, am o nevoie cronică de răspuns, de ascultare, de comunicare, de comuniune, de conexiune. Să simt, să văd, să înțeleg că am fost ascultată. Că am fost validată, cumva, ca om.
Nu știu să închei aceste rânduri, așa că las un citat din cartea pe care o citesc acum:
”...nimeni nu înțelege întunericul unui individ mai bine decât individul însuși.” Jordan Peterson
Imi place mult citatatul.
ReplyDeleteInteleg perfect ce spui, am trecut prin situatia asta cand am ramas insarcinata si m-am mutat în alt oras. am rupt cumva legatura cu toti. Am devenit acea persoana ”nevorbita” cum spui tu. Cred ca inca sunt ca de multe ori uit sa mai inchid telefonul. O perioada am activat pe forumuri, gasisem niste comunitati de mamici poate tot asa ca mine nevorbite si vorbeam acolo, dar nu m-a ajutat decat foarte putin.
In final ai pus punctul pe i : validare. avem nevoie de ea indiferent ce facem, gatim, crosetam, pictam. Suntem ”singure” in bula npastra, gandim multe si avem nevoie de altcineva sa ne demonstreze ca ceea ce gandim este bine. Avem nevoie de validare.
Omul are nevoie de comunicare! Asadar, nu te sfii sa vorbești!
ReplyDeleteCe frumos si din suflet ai scris.
ReplyDeleteDa, avem nevoie de a vorbi si a descarca sufletul si a fi auziti. Scrisul ajuta. Pe mine ma ajuta f. mult si miscarea (in carantina mi-am dat seama cat de mult impacteaza miscaera sau mai ales lipsa miscarii, am cateva prietene cu care ies saptamanal si vorbim si mergem si 4-8 ore)